Privești mereu in sus doar dacă ai motivațiile aprinse

Privești mereu in sus doar dacă ai motivațiile aprinse

Am avut cu totii momente mai proaste sau perioade in care parcă lucrurile nu mergeau cum ar fi trebuit. Le-am depasit usor sau cu ceva deznîdejde. Cum facem sa invătăm ceva din hopurile de pană acum ale vieții si sa depășim cat mai usor perioadele mai proaste?

 
  • Să ne organizăm activitațile si timpul cat mai bine si să prioritizăm inteligent. Daca stim in fiecare zi foarte clar care ne sunt intalnirile importante si cele mai puțin importante, cele urgente si cele mai putin urgente, atunci orice schimbare in agendă va fi in avantajul nostru, nu invers.
  • Să nu ne pripim in luarea deciziilor importante, sa ne luăm răgazul necesar, să culegem informațiile potrivite.
  • Sa avem curajul de a apela la consultanți in domeniile pe care nu le stăpanim foarte bine. Nimeni nu stie tot din toate, este absolut firesc să fie asa. Suntem puternici daca apelăm la cei care stiu mai bine ca noi, nicidecum mai slabi.
  • Sa deprindem tehnici de negociere folositoare si sa le aplicam in business sau in viata personală.
  • Sa ne controlăm emoțiile si sa invătăm să le stăpanim in cat mai mare măsura. Chiar dacă filtrăm totul prin rațiune, in fapt emoțiile sunt cele care ne ghideaza majoritatea deciziilor.
  • Sa ascultam mai mult decat să peroram. Cine ascultă progresează, cine vorbește repetă ceea ce deja stie.
  • Sa deprindem cele mai bune obiceiuri, actiunile bune ajută, obiceiurile bune ne definesc traseul.
  • Să ne audităm singuri, cateodata greșim și nu stim ca am greșit. Dacă revenim periodic asupra acțiunilor noastre că niște verificatori, vom invăța multe despre noi si despre evoluția comportamentului nostru în diferite situații.
  • Să invățăm cat se poate de mult in fiecare zi, mai ales in domeniile care ne plac sau ne sunt necesare.
  • Sa devenim cat se poate de practici deoarece practica asigură victoria, teoria este doar baza absolut necesara.

 
Toate cele de mai sus ne vor ajuta, nu avem de ce sa le neglijam. Dar au nevoie de o energie atotcuprinzatoare care sa le facă sa ruleze in beneficiul nostru, si aceasta este motivația.
Cheia dovedit puternică si eficientă este să menținem aprinse motivațiile noastre cele mai puternice si pe cele de termen lung. Orice pare mai usor, chiar si prăpăstiile vieții, atunci cand credem in drumul nostru si in felul nostru de a vedea lucrurile.

Putem sa recitim cartea care ne miscă cel mai mult, sa facem doar acțiunile care sunt in concordanța cu țelul nostru si să pregaătim pașii urmatori din ascensiunea noastra. In plus, specialiștii in psihologia succesului recomandă să impărtășim celor din jur ceea ce ne motivează. In felul acesta devenim asumați, in loc de interiorizați. Cu toții suntem interconectați, inseamnî ca si succesul nostru nu este un fenomen pur personal, este un proiect in care noi suntem in rol principal, dar suntem in relatie cu toti ceilalti actori, cu scenariștii si cu regizorii.


Un mod puternic de a fi asumati este sa găsim acele căi prin care cei din jur sa afle de motivațiile noastre. Astfel vom avea parte de feedback, vom ști cine ne impărtășește ideile, cine ne poate fi de ajutor si cine nu. Mai mult, putem chiar influența pe cei din jur să adopte motivații noi sau sa-și consolideze motivațiile deja existente. Chiar dacă nu vom primi recunostintă direct sau imediat, noi știm ca i-am ajutat și, la nivel spiritual, ei simt ca au fost ajutati.
Pentru asta, noi, deyu.ro, am pregatit o colectie dedicata de tricouri cu mesaje motivaționale, croieli pentru barbati si pentru femei, in culori si grafica diferite.  Ai de unde alege, răsfoieste colectia acum.
 
Postarea urmatoare Postarea anterioara

Suport clienti Luni - Vineri: 10:00 - 18:00, Sambătă - Duminică: ÎNCHIS

0765566919 office@deyu.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!